După câteva zile cu temperaturi de primăvară, iarna revine în forţă în această săptămână. Meteorologii anunţă ploi abundente în următoarele zile, urmate de ninsori şi temperaturi scăzute.
”Va fi o scădere treptată a temperaturilor iar pe de altă parte o înmulțire a precipitațiilor care începând din această noapte și până joi dimineață se vor semnala pe arii relativ extinse în toate regiunile. Vorbim despre cantități de apă care vor depăși 15-20 de l/mp iar în Moldova, Dobrogea și zonele de munte chiar 30-40 l/mp”, a declarat meteorologul Mihai Timu.
Dacă în ultimele zile ne-am bucurat de temperaturi de primavara, meteorologii anunta acum ca iarna va reveni in forta. Nu vor lipsi nici ninsorile.
”Începând din cursul nopții de marți spre miercuri, în cea mai mare parte a Moldovei și în zona montană vorbim de ninsori mai consistente, practic se va depune un strat nou de zăpadă, în timp ce în restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte, apoi sub forma de ninsoare. Și vântul va avea intesificări temporare în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei, cu viteze ce vor depăși 55 de km/h”, a mai declarat Mihai Timu.
IARNA REVINE în forță: Meteorologii anunţă ploi abundente, urmate de ninsori şi temperaturi scăzute
#DIRECT_ONE_ltanx9#