Iași: Anchetă la Maternitatea ”Elena Doamna”, după ce un bebeluș a murit imediat după naștere

Iași: Anchetă la Maternitatea ”Elena Doamna”, după ce un bebeluș a murit imediat după naștere
Foto: romanialibera.ro

Polițiștii desfășoară o anchetă la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, după ce tatăl unui bebeluş mort imediat după naştere în unitatea sanitară a depus plângere la Poliţie, acuzând că soţia sa nu a primit îngrijirile medicale necesare, relatează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vâjiac, bărbatul s-a prezentat la Poliţie, reclamând că soţia sa nu ar fi fost tratată corespunzător în timpul naşterii, iar din această cauză bebeluşul a murit.

„În cursul zilei de miercuri, bărbatul, originar din Iaşi, a depus o plângere la Poliţie, el reclamând că soţia sa nu a primit îngrijiri corespunzătoare la naştere. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi au fost demarate cercetări la Maternitatea «Elena Doamna» din Iaşi”, a declarat Anca Vâjiac.

Totodată, purtătorul de cuvânt a spus că a fost dispusă efectuarea unei necropsii în cazul bebeluşului, pentru a se stabili cauza decesului acestuia.

Polițiștii ieșeni au precizat faptul că plângerea bărbatului nu vizează un medic anume, ci faptul că personalul medical al unităţii ar fi acţionat prea târziu în cazul naşterii soţiei sale. Bărbatul consideră că dacă angajaţii maternităţii ar fi intervenit prompt, bebeluşul putea fi salvat.