Imagini VIRALE din județul baronului Oprișan! Experţi din UE, primiţi la Focşani cu preşuri pe spaţiul verde: ‘Să nu murdărească autocarul de noroi’ (FOTO)

Imagini VIRALE din județul baronului Oprișan! Experţi din UE, primiţi la Focşani cu preşuri pe spaţiul verde: 'Să nu murdărească autocarul de noroi' (FOTO)
Foto: Adevarul

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vranceale-au făcut celor 21 de experți ai Uniunii Europene (UE) , care se întâlnesc la Focșani, o primire tipc românească. Cum ploaia “i-a luat prin surprindere” pe organizatori, câteva preșuri au fost întinse pe spațiul verde care delimitează trotuarul de carosabilul unde era parcat autocarul, pentru a acoperi noroiul și pentru ca oficalii să nu-și murdărească pantofii și mai apoi interiorul vehiculului.

Foto: Adevarul

„Probabil le-au pus acolo ca să nu se murdărească autocarul în interior. Era noroi pe jos şi în autocar sunt şi doamne cu tocuri. Eu cred că totuşi ar trebui întrebaţi experţii UE cum s-au simţit ei la Focşani, cât de bune gazde am fost”, a declarat Ionel Cel Mare, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, pentru Adevărul.

Evenimentul, la care au participat experţi din cadrul reţelei europene de administraţie publică (EUPAN), a fost organizat în contextul exercitării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.