Un incendiu puternic a izbucnit la o magazie situată în curtea unui depozit de cereale din Bacau. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale cu apă, însă misiunea lor a fost îngreunată de fumul gros care a acoperit partea de nord a oraşului.
Localnicii s-au speriat când au văzut fumul care ieşea din depozit. Totuşi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău spun că nu a existat pericolul ca flăcările să se extindă.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 80 de metri pătraţi, pompierii acționând cu două autospeciale cu apă şi spumă.
Oamenii din zonă cred că ar fi nevoie de un pasaj în acel loc pentru ca servicile de urgenţă să poată interveni mai uşor în cazul unor incidente.
După mai mult de o oră de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins. Pagubele nu au fost încă estimate, iar autorităţile au început o anchetă pentru a depista ce anume a provocat incendiul.