Incendiu sâmbătă într-un complex comercial din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență

Incendiu sâmbătă într-un complex comercial din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Foto simbol: Pixabay

Un incendiu a izbucnit sâmbătă sâmbătă seară în complexul comercial Iulius Town din Timișoara, însă flăcările au fost lichidate de echipaje de la ISU Timiș, potrivit Agerpres.

ISU Timiș, precizări despre lichidarea incendiului de la complexul comercial din Timișoara

Echipajele de la ISU Timiș au intervenit după ce a fost sesizată o degajare de fum în apropierea unui restaurant.

„Nu s-a impus evacuarea persoanelor din complexul comercial. Incendiul (din tubulatura de evacuare a gazelor de la bucătăria unui restaurant) a fost lichidat, iar pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative asupra instalaţiilor şi construcţiilor. Personalul şi clienţii aflaţi în restaurant şi în spaţiile administrative alăturate s-au autoevacuat fără probleme. Nicio persoană nu necesită îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Elena Megherea.

La fața locului au fost mobilizați de urgență 22 de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`