Bărbatul care și-a ucis cu toporul concubina însărcinată a primit închisoare pe viață

Bărbatul care și-a ucis cu toporul concubina însărcinată a primit închisoare pe viață
Sursa Foto: Freepik.com

Închisoare pe viață este pedeapsa primită de bărbatul care și-a ucis concubina însărcinată cu un topor, sub privirile copiilor. Tribunalul Prahova a pronunțat miercuri sentința pentru omor calificat. De asemenea,  agresorul este obligat să plătească și daune morale de 620.000 de euro. Tragedia s-a petrecut în vara anului 2025, în localitatea Lipănești, după ce tânăra de 22 de ani a refuzat să se mai întoarcă la partenerul său.

De ce s-a ajuns la pedeapsa de închisoare pe viață

Potrivit adevărul, poliția a explicat că, deși au existat mai multe apeluri la 112 în trecut, victima nu a cerut niciodată oficial protecție împotriva agresorului. Mama tinerei a declarat că, deși între cei doi aveau loc conflicte, aceștia se împăcau de fiecare dată și nu reclamau violențele. La fiecare intervenție, polițiștii au evaluat riscul și i-au oferit victimei posibilitatea de a merge în instanță.

„Victima nu a solicitat niciodată emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Mama tinerei a declarat că au existat conflicte, dar nu le-au reclamat la poliție pentru că de fiecare dată se împăcau. În toate cazurile le-au fost înmânate modele de cerere pe care să le depună la instanță, dar nu au fost înregistrate plângeri pentru fapte de violență.”, a explicat IJP Prahova

Ce măsuri au fost luate după producerea tragediei din Lipănești

Imediat după crimă, conducerea poliției județene a cerut o anchetă internă pentru a vedea dacă agenții care au intervenit la vechile conflicte și-au făcut datoria. Verificările au urmărit dacă documentele și procedurile au fost respectate

„Am solicitat prin Serviciul de Ordine Publică şi Biroul de Control Intern efectuarea de verificări interne cu privirea la respectarea procedurilor şi ordinelor în vigoare pentru monitorizarea stărilor conflictuale şi intervenţia la sesizările de violenţă domestică de sub unităţile pe raza cărora a fost înregistrat respectivul eveniment. De asemenea, am solicitat identificarea tuturor sesizărilor referitoare la conflictul dintre persoanele implicate, stabilirea corectitudinii întocmirii documentelor şi legalitatea măsurilor dispuse în cadrul acestora”, a declarat Comisarul șef Ginel Preda

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Până la o sentință finală, agresorul rămâne închis, în timp ce comunitatea locală este în continuare șocată de cruzimea faptei care a lăsat mai mulți copii fără mamă.