În timpul sezonului estival turiștii își aleg cazarea fie prin intermediul unei agenții de turism, fie din mediul online, acolo unde caută cele mai bune oferte. Nu toți au însă noroc la această „loterie”, iar unii dintre aceștia cad chiar victimele celor care închiriază, fiind atrași de un preț bun sau de câteva fotografii.
Este și cazul unei tinere de 20 de ani din Suceava, care a căutat cazare în Vama Veche, a găsit-o, a achitat chiar și avans, dar de fapt s-a trezit că a fost doar înșelată, notează observatorulnews.ro.
Femeia a achitat avansul pe 20 iulie, prin intermediul unei aplicații online. A plătit 400 de lei pentru o cazare în Vama Veche, sumă cerută de proprietar.
Prețul pentru o noapte de cazare în locația respectivă ajungea la 275 de lei, iar atașat anunțului găsit de aceasta se găsea și un număr de telefon, pe care l-a apelat, la vremea respectivă, cu maximă încredere.
De partea cealaltă, proprietarul i-a explicat protocolul de rezervare, cerându-i acesteia și suma de 400 de lei, avans pentru nopțile de cazare.
Zis și făcut, turista a transferat în contul indicat suma cerută, însă ulterior, când a încercat să îl contacteze pe cel care a pretins că este proprietar și-a dat seama că a fost înșelată, rămânând și fără bani, și fără cazare, notează suceavanews.ro.
La începutul acestei săptămâni a anunțat și polițiștii, care au întocmit dosar penal.
„În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înșelăciune”, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă judecătoria Suceava”, informează IPJ Suceava.