Inspecția Judiciară a decis cu privire la declarațiile făcute de Adrian Sârbu, Elena Udrea și Kelemen Hunor. Potrivit inspectorilor, declarațiile acestora reprezintă un atac la justiției, aducând atingere independenței procurorilor.
Adrian Sârbu a transmis, după ce a fost reținut de procurorii DNA, că „totul e o fabricație. Acuzațiile sunt ridicole. Mai departe veți afla dintr-un comunicat”. Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în urma declarațiilor lui Adrian Sârbu, dar și a comunicatului pe care acesta l-a emis după ce a fost reținut pentru 24 de ore. (Detalii AICI)
Totodată, Kelemen Hunor i-a luat apărarea lui Nagy Zsolt, acuzând justiția că acesta „a fost neîndrăptățit” , referindu-se la dosarul privatizărilor strategice. (Detalii AICI)
În cazul Elenei Udrea, CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicatul CSM. (DETALII AICI)