Inspecția Judiciară: Monica Macovei a afectat independența procurorilor prin declarațiile sale

Inspecția Judiciară: Monica Macovei a afectat independența procurorilor prin declarațiile sale
Foto: evz.ro

Declaraţiile premierului Victor Ponta, potrivit cărora Klaus Iohannis va fi găsit incompatibil de instanţa supremă, afectează independenţa justiţiei.

Este concluzia raportului Inspecției Judiciare, care a mai hotărât că președintele Traian Băsescu nu a încălcat independența justiției atunci când a făcut declarații despre dosarul Microsoft.

Totodată, Inspecția Judiciară a mai constatat că independența procurorilor a fost afectată de declarațiile făcute de Monica Macovei, potrivit cărora premierul Ponta, procurorul-șef și soția lui au pus presiune pe procurori pentru ridicarea sechestrului la rafinăria Petrotel Ploiești.

Inspectorii judiciari au stabilit că Monica Macovei a adus atingere independenței sistemului prin faptul că a acreditat ideea că procurorul general al României ar fi exercitat presiuni asupra procurorilor care instrumentau dosarul cunoscut sub numele de „Lukoil”.

„Trebuie să se cerceteze ceea ce se scrie în presă că Victor Ponta a primit apartamente luxoase de la Lukoil sau prin interpuşi sau alte bunuri. Familia Niţu lucrează împotriva justiţiei, lucrează cu politicul. Soţia sa a făcut presiune pe procurori pentru a ridica sechestrul la Lukoil. Ea e şefa acelor procurori care lucrează la caz. Ponta poate fi judecat pentru obstrucţionarea justiţiei, pentru complicitate. El l-a ales pe Putin şi este trădare naţională”, este afirmaţia făcută de Macovei, care i-a determinat pe inspectorii judiciari să întocmească acest raport, potrivit Mediafax.

Plenul Consiliului Superior a Magistraturii urmează să ia în discuţie raportul Inspecţiei şi să stabilească dacă acesta va fi sau nu asumat.