Roskomnadzor, autoritatea care se ocupă cu cenzurarea presei în Rusia, a transmis o adresă oficială către Evenimentul Zilei și îi solicită să șteargă datele personale ale unui colonel din armata rusă care a fost ucis în războiul din Ucraina, anunță Dan Andronic, miercuri, pe EVZ.ro.
Dan Andronic susține că „rușii sunt renumiți pentru aroganță și nesimțire” și că această atitudine are „valențe istorice”.
„Inițial nu am dat atenție acestei adrese, venită pe email, m-a amuzat absurditatea ei evidentă, apoi văzând că nu avem nici o reacție, ne-au trimis-o și prin poștă, cu confirmare de primire. Am citit-o mai atent și am decis să o facem publică. Pentru că mi se pare în primul rând o amenințare. Apoi o dovadă de ipocrizie demnă de analele istoriei. Să invadezi o țară și să fii deranjat că apar datele personale, fotografia și livretul militar al unui colonel din armata rusă, ucis în luptă, este un exemplu de univers paralel în care trăiesc rușii sub Țarul de la Kremlin. Mai ales că sunt foarte puțin deranjați de victimele civile ale bombardamentelor sălbatice la care supun Ucraina”, scrie Dan Andronic, pe EVZ.ro.
În adresă, Roskomnadzor începe prin a spune că Rusia „pune un accent deosebit pe drepturile și libertățile umane și civile în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv protecția dreptului la viață privată și a familiei”, arată documentul distribuit de Dan Andronic.