Doi copii cu arsuri de la Târgu Mureş au fost preluaţi cu un elicopter al Ministerului de Interne. Micuţii vor fi aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Cei doi copii au suferit arsuri în urma incendiului produs la o casă din satul mureşean Bord.
De asemenea, un alt elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul M.A.I, aflat în serviciul SMURD a decolat duminică după-amiază de la Bucureşti pentru a transporta un pacient cu afecţiuni cardiace până la Sibiu, de unde va fi preluat de un alt elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Timişoara.
Elicopterul SMURD de la Bucureşti care a aterizat la Sibiu va prelua un alt pacient, adus de un elicopter SMURD de la Târgu Mureş, cu arsuri grave (peste 60% din corp), conform paramedicilor şi va fi transportat la un spital din Bucureşti.