Ion Cazacu: Încercăm contopirea pedepselor în cazul lui Adrian Năstase

Ion Cazacu: Încercăm contopirea pedepselor în cazul lui Adrian Năstase
Foto: B1 Tv

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat marți că va iniția procedura de contopire a pedepselor primite de fostul premier, condamnat pentru luare de mită. 

“Așteptăm decizia scrisă, nu cea difuzată, acolo se pot vedea niște lucruri pe care le putem exploata în favoarea dânsului. O să încercăm să inițiem procedura de contopire a pedepselor ca să vedem exact ce urmează după, pentru că legea prevede niște facilități pentru cei care sunt în executarea pedepsei dacă au peste 60 de ani. Dar toate acestea vor fi hotărâte la nivelul Tribunalului București, care este tribunalul de executare”, a afirmat Cazacu, la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat fostul prim-ministru.

Întrebat cum a primit Adrian Năstase sentința definitivă, acesta a precizat că fostul premierul este „un bărbat puternic” și și-a îmbărbătat familia.

“Familia a primit decizia, nu are ce să comenteze. Dar nu este ușor pentru nimeni, nici pentru doamna Năstase, nici pentru cei care sunt foarte apropiați. Domnul Năstase are caracter puternic. A considerat că această atitudine este cea corectă: să se prezinte din proprie inițiativă. Cu siguranță este mai puternic (decât la prima condamnare — n.r.)”, a completat Cazacu.

Fostul premier Adrian Năstase a ajuns luni seară la Penitenciarul Rahova, după ce s-a predat la Secția 2 de poliție din București, fiind condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian.

Ion Cazacu: Încercăm contopirea pedepselor lui Năstase