Ion Cristoiu: Victor Ponta trebuie să explice numirea și demiterea lui Grăjdan

Ion Cristoiu: Victor Ponta trebuie să explice numirea și demiterea lui Grăjdan

Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat,  joi, la emisiunea „Ultimul Cuvânt” difuzată de B1 TV situația șefului demis al Inspectoratului de stat în Construcții, Constantin Grăjdan, spunând că declarațiile lui i se par comice, ba chiar că întrec orice închipuire în materie de comic.

 „Hai, discutăm 5 minute de domnul Constantin Grăjdan! Ca să ne descrețim frunțile. Hai! Momentul comic, momentul pe care eu îl denumesc realitatea întrece orice închipuire în materie de comic. Asta este o teză a mea, am învățat-o de la Gogol,”
a spus Cristoiu.

Jurnalistul susține că Victor Ponta, cel care l-a pus în funcție pe Grăjdan, trebuie să se explice în fața opiniei publice, Cristoiu considerând că fostul șef al ISC a fost pus să îl salveze pe Adrian Năstase.

„Domnul cu pricina a fost pus clar ca să îl scoată cu basma curată pe Adrian Năstase, pentru că succesiunea de hotărâri a fost clar prezentată, de către domnul Victor Ponta. Domnul Victor Ponta ne crede pe noi nătângi, ca să nu spun proști, dacă crede că prin această demisie a rezolvat problema și nu are o datorie să se explice în fața opiniei publice de ce l-a pus și de ce l-a demis,” a afirmat Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu a încheiat spunând că PSD a depășit orice limită, întrecând chiar abuzurile din sistemul comunist: „Am lucrat în sistemul comunist (spre deosebire de domnul Marga, care nu recunoaște); și acolo erau momente când spunea „Bă, nu merge, prea miroase, pute! Hai să o facem așa mai, să-i punem niște parfum. Nu poți să o faci chiar așa!”
 

Ion Cristoiu: Grăjdan a fost pus să îl scape pe Adrian Năstase

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`