Judecătorul Stan Mustață rămâne în arest: ÎCCJ i-a respins cererea de eliberare

Judecătorul Stan Mustață rămâne în arest: ÎCCJ i-a respins cererea de eliberare

Judecătorul lui Dan Voiculescu, Stan Mustaţă rămâne în arest. Instanţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia magistratului de eliberare de sub arest preventiv.

Procurorii DNA îl acuză pe judecătorul Curţii de Apel Bucureşti că ar fi cerut, prin intermediari, bani de la cei implicaţi în procesele pe care le judecă pentru a pronunţa soluţii favorabile.

Printre cei pe care Stan Mustaţă ar fi încercat să îi contacteze se numără fostul manager al echipei Steaua, Mihai Stoica, dar şi omul de afaceri Dan Voiculescu.

„Onestitatea magistraţilor este o condiţie esenţială nu doar pentru înfăptuirea actului de justiţie, ci şi din perspectiva conservării nealterate a mijloacelor de „ultimă instanţă” pe care statul trebuie să le aibă pentru contracararea fenomenului corupţiei sau cel puţin limitarea efectelor acestuia”, se arată în motivarea judecătorilor la decizia de arestare.

În urma dosarului în care este arestat, Agenţia Naţională de Integritate a demarat un control asupra averii lui Stan Mustaţă.