Laszlo Borbely a scăpat de urmărirea penală: DNA l-a trimis în judecată pe fostul său consilier

Laszlo Borbely a scăpat de urmărirea penală: DNA l-a trimis în judecată pe fostul său consilier

Dosarul în care fostul ministru Lazslo Borbely a fost scăpat de Camera Deputaților a ajuns pe masa judecătorilor. Astfel, instanța va lua în discutie doar faptele de care este acuzat consilierul lui Borbely și alți doi oameni de afaceri.

Potrivit DNA, în anul 2011, Borbely, ministrul al mediului la acea vreme ar fi primit prin intermediul consilierului bunuri de peste 80.000 de lei constând în renovarea unui apartament. În schimb, acesta ar fi urmat să îi ajute pe cei doi oameni de afaceri să primească constracte cu Apele Române.

„Având în vedere că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale (încuviințare necesară din cauză că, la acea dată, numitul Borbely Laszlo deținea calitatea de ministru și pe cea de deputat) în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Borbely Laszlo pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații”, se arată într-un comunicat publicat vineri de DNA.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea anunță că au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

-CIOCAN IOAN, administrator la S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență,

-MOLNAR ANTON – PETRU, administrator de fapt la S.C. Azimut Com SRL Acățari , în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență,

-SZEPESSY SZABOLCS, consilier personal al ministrului Mediului și Pădurilor (la data faptelor), în sarcina căruia s-au reținut complicitate la infracțiunea de trafic de influență și complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut că în cursul anului 2011, inculpatul Ciocan Ioan, administrator la S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș, i-a remis numitului Borbely Laszlo – ministru al Mediului și Pădurilor, prin intermediul inculpatului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului, foloase necuvenite, constând în renovarea și utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 lei, pentru ca acesta să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” (instituție aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor), pentru a-i determina să favorizeze S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș la diferite licitații organizate de A.N. „Apele Române”, prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.

S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș, a încheiat în perioada 2010 – 2011, cu unități din subordinea Administrației Naționale „Apele Române” (Administrația Bazinală de Apă „Someș Tisa”, Administrația Bazinală de Apă „Banat”, Administrația Bazinală de Apă „Olt”, Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița”, Administrația Bazinală de Apă „Siret”, Administrația Bazinală de Apă „Prut – Bârlad” și Administrația Bazinală de Apă „Dobrogea – Litoral”) un număr de 19 contracte de execuție de lucrări și numeroase acte adiționale la aceste contracte, toate având ca obiect regularizări, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape aflate în administrarea unităților susmenționate. Valoarea totală a acestor 19 contracte s-a ridicat la suma de 295.037.846 lei (inclusiv TVA).

În aceeași perioadă, inculpatul Molnar Anton – Petru – administrator de fapt la S.C. Azimut Com SRL Acățari, i-a remis numitului Borbely Laszlo – ministru al Mediului și Pădurilor, foloase necuvenite constând în reamenajarea și extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de 112.199 lei, pentru ca acesta să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul A.N. „Apele Române” (instituție aflată în coordonarea Ministerului Mediului și Pădurilor), pentru a-i determina să favorizeze S.C. Azimut Com SRL Acățari, la diferite licitații organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.

În cursul anilor 2010 – 2011, S.C. Azimut SRL Acățari a încheiat cu Administrația Națională „Apele Române” (Administrația Bazinală de Apă „Mureș”) un număr de trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice și două contracte de lucrări în subantrepriză cu S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Satu Mare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei