Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost arestat preventiv în dosarul intervențiilor pentru funcții

Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost arestat preventiv în dosarul intervențiilor pentru funcții
Foto:sursazilei.ro

Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost arestat în dosarul intervențiilor pentru funcții, informează B1 TV.

Govor este acuzat de folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

”În perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale”, arată procurorii.

Liderul PSD Satu Mare a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local, mai arată DNA.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, astfel, contestația procurorilor DNA împotriva deciziei de a fi plasat în arest la domiciliu.