Lucrările unui nou tronson de autostradă, oprite: CNANDR a constatat că lipsește autorizația de construire

Lucrările unui nou tronson de autostradă, oprite: CNANDR a constatat că lipsește autorizația de construire
Foto: alba24.ro

Autostrăzile par a fi blestemul românilor. CNADNR a mai oprit constructia la un tronson nou de autostradă la doar câteva săptămâni după ce a închis circulaţia pe o bucată de 20 de kilometri din autostrada Sibiu-Orăştie.

Acum este însă vorba de două segmente ale Autostrazii Lugoj – Deva, unde lucrările au fost suspendate după ce un control al Inspectoratului de Stat în Constructii a arătat că lipseşte autorizaţia de construire.

„Urmare efectuării unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii pe lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva au fost suspendate temporar lucrările de excuţie aferente secţiunilor C şi D, respectiv: de la km 88+016 – km 99+500. Această decizie a fost luată din cauza lipsei Autorizaţiei de Construire pentru secţiunile respective”, se precizează sec în comunicatul de presă al CNADNR.

Instituţia anunţă că hotărârea a fost luată în urma efectuării unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii care a relevat lipsa autorizaţiei de construire.

Autorizaţie care trebuie obţinută din nou pentru că acordul de mediu a fost modificat din cauza unor probleme de ultim moment precum.

Acord de mediu care la rândul lui a fost modificat după ce pe traseul autostrăzii au apărut probleme precum un cimitir neautorizat, o haldă de cenuşă şi zgură la Mintia sau Peştera Tunel cu lilieci din apropierea localităţii Şoimuş.

CNADNR a mai anunţat că a cerut antreprenorului, în acest caz Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului faţă de Acordul de mediu emis, întrucât este necesară revizuirea acestuia.

Compania a precizat totodată că , împreună cu Ministerul Transporturilor, lucrează la un memorandum prin care să fie integrate toate instituţiile cu atribuţii în emiterea avizelor şi acordurilor pentru realizarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`