Mâine, 19 aprilie, după ce Lumina Sfântă se va aprinde la Ierusalim, o delegaţie va porni cu candela sfântă către ţara noastră, scrie Observator.
Tradiţia aducerii candelei sfinte continuă în ţara noastră, pentru al 17-lea an la rând. Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim, într-o candelă gravată special.
„Ieșim pe poarta specială de acces, Poarta Jaffa, unde așteaptă și celelalte delegații ortodoxe ale țărilor creștine. Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria, Polonia. Delegațiile pleacă într-o coloană oficială organizată de autoritățile israeliene către Aeroportul Ben Gurion. Acolo așteaptă aeronavele speciale, iar ordinea plecării este în funcție de distanța parcursă”, spune Teofil Anastăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Candela este cizelată în argint şi special lucrată la atelierul de obiecte bisericeşti al Patriarhiei Române. Pe fiecare dintre laturi este gravat câte un însemn.
„Este gravat mormântul Domnului Iisus Hristos, unde se aprinde această lumină, urmată de două litere ‘AT’, care este însemnul Sfântului Mormânt și stema Patriarhiei Române, cu cei doi îngeri și cu inscripția specială: ‘Paște oile mele!'”, mai spune Teofil Anastăsoaie.
Aeronava porneşte de la Ierusalim spre Bucureşti, după ora 16:30. După ora 18:00, pe Otopeni va ateriza aeronava, iar de aici va pleca spre toate parohiile din țară, dar și către Chișinău.