19 candidați s-au înscris pentru structurile de conducere ale Parchetului General, DNA și DIICOT și toți îndeplinesc condițiile pentru a participa la concurs, a anunțat, Ministerul Justiției. Urmează interviurile, propunerile ministrului Justiției și decizia lui Nicușor Dan. Cine sunt cei care vor să fie șefi ai parchetelor.
Pe cele 3 locuri de șefi ai parchetelor se bat nu mai puțin de 10 oameni.
Pentru funcția de procuror general al României, ocupată acum de Alex Florența, candidează doi procurori:
Pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se luptă:
Pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au intrat în cursă:
Între 23 și 26 februarie, procurorii vor susține interviuri în fața unei comisii din care fac parte ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, doi reprezentanți ai ministerului, doi procurori desemnați de CSM, un reprezentant al Institutului Național al Magistraturii, un psiholog din cadrul CSM și un specialist în management, desemnat de Academia de Studii Economice – Facultatea de Management.
Procurorii vor susține interviurile în ordine alfabetică, iar acestea vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Justiției.
Rezultatele vor fi anunțate în 2 martie, când ministrul Justiţiei va înainta propunerile sale Secţiei pentru procurori a CSM, pentru emiterea avizului consultativ.
Dacă avizul CSM este pozitiv, ministrul Justiției va trimite propunerile către președintele Nicușor Dan. În cazul în care avizul este unul negativ, ministrul Justiției organizează un nou interviu cu candidatul care a primit aviz negativ.
Președintele Nicușor Dan poate refuza, motivat, propunerile venite dinspre Ministerul Justiției, iar decretul de numire sau refuzul trebuie să fie emise în cel mult 60 de zile de la momentul la care a primit propunerea de la ministru.