Mai multe persoane implicate în domeniul dreptului de muncă al imigranților, în vizorul procurorilor DNA

Mai multe persoane implicate în domeniul dreptului de muncă al imigranților, în vizorul procurorilor DNA
Foto: sibiu100.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, asupra unor persoane implicate în domeniul dreptului de muncă al imigranților.

Potrivit unui comunicat al DNA, Nastasia Iulia Constanța,  șef serviciu în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a intrat în vizorul procurorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență pentru urgentarea emiterii avizului favorabil corespunzător eliberării autorizației de muncă pe teritoriul României pentru un cetățean filipinez.

În același dosar și inspectorul principal în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, George Dan, a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în formă continuată.

Conform procurorilor, în perioada mai 2012 – octombrie 2014, acesta a primit direct de la Pop Cătălin suma de cel puțin 2.200 euro pentru a soluţiona cu referate favorabile și prin întocmirea de alte documente favorabile, în legătură cu acordarea avizului final pentru 22 dosare ce le avea în lucru, cu privire la cetăţenii străini solicitanţi de autorizaţii de muncă pe teritoriul României.

„În aceeași cauză, cu privire la inculpații Pop Cătălin și Lu Jian You, cetățean chinez, cu reședința declarată în România, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției, privind săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (69 acte materiale), respectiv săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată (23 acte materiale) (comunicat nr. 1462/VIII/3 din 11 septembrie 2015)”, se mai arată în comunicatul DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`