Cinci persoane, dintre care trei turiști și doi angajați ai unui parc de distracții din apropierea stațiunii Mamaia, sunt cercetate după ce s-au luat la bătaie, joi noaptea, când o persoană a fost internată la spital cu traumatisme, iar alta împușcată în față cu gloanțe de cauciuc, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Gelu Manolescu, scandalul a pornit în jurul orei 22.00, între un grup format din trei turişti, doi din Ploieşti şi unul din Braşov, şi doi angajaţi ai parcului de distracţii aflat în satul de vacanţă din Mamaia, poliţiştii fiind alertaţi prin Serviciul 112.
Unul dintre turişti a fost lovit cu o bâtă și a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat cu un traumatism cranio-facial şi un traumatism toraco-abdominal.
De asemenea, unul dintre turişti, care deţinea legal un pistol cu bile din cauciuc, l-a împuşcat pe unul dintre angajaţii parcului de distracție, rănindu-l uşor la buză, fără ca acesta să necesite internarea în spital.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, urmând a se stabili gradul de implcare al fiecăruia dintre participanții la scandal.