Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală: Fiul șefului LPF ar fi într-o clinică din Italia 

Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală: Fiul șefului LPF ar fi într-o clinică din Italia 
Foto: Mario Iorgulescu / Sursa: Instagram

Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire generală. Asta după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele fiului şefului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF)un mandat de arestare preventiva în lipsă. Mario Iorgulescu este acuzat de omor şi conducere sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe interzise, în urma accidentului pe care l-a provocat în urmă cu câteva luni şi în urma căruia un tânăr şi-a pierdut viaţa.

Inițial, autoritățile au vrut să afle dacă Mario Iorgulescu se mai află pe teritoriul ţării noastre, chiar dacă este bine cunoscut pentru toată lumea că imediat după accident Mario a ajuns în Italia, fiind internat într-o clinică, în stare gravă.

Astfel, cel mai probabil autoritățile vor demara și procedura de emitere a unui mandat european de arestare, fără de care nu poate fi cerută extrădarea în România.

Cel puțin deocamdată, familia respinge această procedură, spunând că el nu reprezintă un pericol și nu înțelege de ce acum, la șase luni de la accident, pe numele lui a fost emis acest mandat de arestare lipsă.

Decizia dată de judecătorul Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, autorităţile române ar putea să le ceară celor italiene să-l incătuşeze şi să-l trimită acasă pe fiul lui Gino Iorgulescu.

Avocaţii familiei Iorgulescu susţin că arestarea preventivă nu se justifică, starea lui Mario fiind una precară.

Tatăl său a declarat săptămâna trecută că tânărul ar fi suferit afecţiuni ale lobilor frontali şi că, practic, nu poate sta faţă în faţă cu anchetatorii.

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi după ce a consumat cocaină.

În urma gravului accident un bărbat şi-a pierdut viaţa pe loc.

Amintim că, în contextul epidemiei de coronavirus, că Guvernul italian a extins restricţiile de călătorie impuse deja Lombardiei la nivelul întregii țări, tranzitul fiind posibil doar pentru „nevoi dovedite profesionale” sau pentru „nevoi serioase legate de sănătate sau familie”.

Măsurile fuseseră deja impuse la nivelul Lombardiei (cea mai afectată regiune) şi la nivelul altor 14 regiuni. Iar ele vor impedica, practic, circulaţia persoanelor dintr-o regiune în alta sau dintr-o municipalitate în alta, cu excepţia a două situaţii: serviciul şi „nevoile serioase legate de sănătate sau familie”.

Restricţiile, care practic instituţie carantină la nivel naţional, vor intra în vigoare de marţi și vor rămâne în vigoare până pe data de 3 aprilie.

Urmăriți B1TV.ro și pe