Medicul Gabriel Diaconu, despre vârful valului 5: „Toţi cei pe care îi ştii or să aibă roşu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil şi un test pozitiv la COVID”

Medicul Gabriel Diaconu, despre vârful valului 5: Toţi cei pe care îi ştii or să aibă roşu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil şi un test pozitiv la COVID
Medicul Gabriel Diaconu vorbește deschis despre cel de-al cincilea val al pandemiei. Foto: Facebook/Gabriel Diaconu.

România se confruntă cu o explozie de infectări cu Covid-19. Valul cinci al pandemiei se face tot mai simțit în România.  Aproape 10.000 de infectări şi 36 de decese au fost înregistrate joi, 13 ianuarie.

Principalele simptome ale Omicron în România

Medicul Gabriel Diaconu trage un semnal de alarmă. Specialistul este de părere că vom avea și mai multe cazuri noi de coronavirus.

„Nu suntem la distanţă mai mare de două-trei săptămâni de momentul la care mai toţi cei pe care îi ştii or să aibă roşu în gât, muci, o tuse mai seacă, posibil şi un test pozitiv la COVID.  Meciul sezonului de iarnă cu corona se dă şi cu tine, şi fără tine. Şi de crezi, şi dacă nu crezi. Şi dacă eşti ahtiat după extratereştri antici, şi dacă te-a scârbit complet dihonia vaccinală din ultimii ani. Şi dacă înţelegi ştiinţă, şi dacă te umple de duh sfânt faptul că apa poate curge şi la deal”,  a precizat medicul Diaconu, citat de Adevărul.

Explozie de cazuri noi de Covid-19 în România

Specialistul consideră că valul cinci va fi o adevărată încercare pentru fiecare dintre români. Depinde de fiecare cum va reuşi să treacă peste această perioadă de criză.

„Acesta este extemporalul la istorie de la care – la propriu – nu poţi trage chiulul. Ce-ai aflat, ce-ai învăţat, cum te-ai instruit în aceşti doi ani va face, în bună măsură, diferenţa în următoarele două luni.  Ce-o mai fi ajuns şi pe la tine, ce te-o mai fi speriat unii sau luat la băşcălie alţii, prea puţin mai contează acum.  Vaxxer sau anti-vaxxer, roşu galben sau albastru, ne-om uita în ochii lipsă ai minusculului agresor din ce în ce mai îndeaproape. Unde va fi buba? Are să fie buba când cohorte întregi de lucrători, unii în domenii esenţiale, vor fi descuamaţi de boală şi ţinuţi acasă de semne sau simptome, lunga izolare sau scurta carantină.  Are să fie buba când iar umplem spitalele, că altele noi între timp n-au avut cum apărea”, a afirmat Gabriel Diaconu.

Importanța vaccinării împotriva Covid-19

Medicul compară virusul Omicron cu o navă spațială. Potrivit acestuia, vaccinarea populației este unica ieșire din aceasta situație de criză.

„Dacă e să existe un orizont de argint e că, la Paşte, Hristos va învia din morţi. Dacă e să existe o ironie macabră, e că ceilalţi morţi până acum, sau până atunci, nu. Sunt câteva motive pentru care, cred, nu vei vrea să te grăbeşti să faci odată COVID cu Omicron, să scapi de coşmarul aşteptărilor. Dar poate, cel mai important este că, dacă nu te-ai vaccinat, dacă n-ai trecut anterior prin infecţie, şi totuşi eşti vehement, baţi pumnul în piept, ia priviţi, fraierilor, că nu-i aşa mare nenorocire,  S-ar putea să afli, odată infectat, că nu erai doar prost înainte. Cât că poate nici sănătatea nu îţi e chiar atât de bună pe cât o credeai.  Fii cu băgare de seamă. Atât”,  a conchid medicul Diaconu.

Ultima oră
09:33 - Israel ar putea renunța la certificatul verde. Anunțul a fost făcut în ziua în care țara a înregistrat un nou record negativ de infectări
09:15 - Calendarul zilelor libere pentru 2022. Prima minivacanță din acest an are loc la finalul săptămânii  
09:13 - Tanczos Barna susține că primarii vor taxarea suplimentară a mașinilor second hand: „Există la nivelul autorităților locale o presiune uriașă la înmatriculări”
09:10 - Eliminare neașteptată la Survivor România 2022. Concurenta a părăsit competiția în lacrimi: „Traseele sunt grele, la fel și condițiile din junglă” (GALERIE FOTO)
09:01 - Varianta Omicron ar putea marca sfârșitul pandemiei de COVID-19 și trecerea la o fază endemică, spune Anthony Fauci, principalul epidemiolog al Casei Albe
08:44 - Cel mai în vârstă bărbat din lume a murit, cu puțin timp înainte să împlinească 113 ani. Cine îi va lua locul lui Saturnino de la Fuente Garcia
08:43 - O femeie de 70 de ani a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni, în Azuga, de o mașină care intrase pe contrasens
08:30 - Rusia ar putea invada Ucraina „în orice moment”, avertizează SUA / Antony Blinken pleacă într-un nou tur de forță pentru dezamorsarea situației
08:13 - Primul deces în România cauzat, cel mai probabil, de varianta Omicron a coronavirusului
08:08 - Accident cumplit în Sibiu! Doi adolescenți, care erau trași cu sania de o mașină, au căzut și s-au izbit de un autoturism ce venea din sens opus