Fosta şefă AEP, Ana Maria Pătru face declaraţii grave la adresa procurorilor. Aceasta declară într-un interviu pentru EVZ că a fost pusă de procurori să facă denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea şi Victor Ponta. Fosta şefă AEP pune pe masă mai multe informaţii din perioada în care a fost ţinută în arest preventiv.
Fosta șefă AEP, DECLARAȚII GRAVE la adresa procurorilor: Avocatul mi-a cerut să-l denunţ pe Liviu Dragnea
#DIRECT_ONE_93sn5d#
Invitată la emisiunea ”Dosar de politician”, Elena Udrea îi ia apărarea Anei Maria Pătru. Fostul ministru consideră că şefa AEP reprezenta o piedică în planurile sistemului şi tocmai de asta i-a fost orchestrată arestarea.
”Prietena mea, denunţătoarea Irina Socol, şi avocatul Ovidiu Bulai, care mi-a fost impus, mi-au solicitat să fac denunţuri împotriva mai multor oameni politici, aceasta fiind condiţia pentru a-mi revedea copilul. Avocatul mi-a cerut să-i denunţ pe Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă, pe acesta din urmă văzându-l doar de două ori în viaţa mea. Am fost întrebată şi de Victor Ponta, dar şi ei ştiau că nu sunt apropiată în vreun fel de fostul prim-ministru”, a spus Pătru.
”Eu nu puteam să fac denunţurile la care se aşteptau, pentru că, pur şi simplu, nu cunoşteam comiterea unor ilegalităţi. Tot ceea ce puteam să le ofer eu era legat de întâlnirile mele cu politicieni în calitate de preşedinte şi vicepreşedinte AEP. Practic, nu aveam ce să denunţ, pentru că nu cunoşteam nimic despre comiterea unor fapte ilegale. Am depus la Comisia de control a activităţii SRI o înregistrare în care mi se cer denunţurile despre care v-am spus. Şi mai am şi altele. Vor fi probe care vor fi folosite în cadrul procesului penal de la Tribunalul Bucureşti şi sunt convinsă că presa va putea să aibă acces la ele", a afirmat fosta şefă AEP.
Elena Udrea dezvăluie miza care a stat la baza arestării şefei AEP.
„Pentru că eram în alegerile parlamentare de anul trecut, iar sistemul și-a dorit foarte mult ca PSD-ul să nu câștige. Era mai ușor dacă nu câștigau. Impuneau un guvern de tip Cioloș. S-au gândit ca Pătru poate să influenţeze alegerile din toamna anului trecut. De asta s-a cerut denunțul la adresa lui Dragnea și ale unora din PSD. Miza a fost scorul din alegerile parlamentare”, a spus Udrea.
Elena Udrea mărturisește că nu a avut o relaţie strânsă cu şefa AEP.
”O cunosc din 2007, a fost întrebată de mine la DNA Ploiești. Eram colege de partid. Din 2012 nu mai eram într-o relație apropiată. Ea și-a văzut mai departe de funcția pe care a avut-o, nu a mai fost, a devenit șefa AEP. Să iei șefa AEP în plină campanie, asta nu se întâmplă într-o țară democratică. Nu era ceva flagrant. Nu au prins-o făcând ceva în ziua aceea”, a mai spus Udrea
Fostul ministru al Turismului consideră că nu era necesară arestarea în regim de urgenţă a şefei AEP.
”Sistemul, SRI, știa foarte bine ce softuri se folosesc la AEP. Nu cred că au avut o revelație în 2016, ca dovadă că deci nu era ceva ce necesita arestarea în regim de urgență a șefei AEP”, a mai spus Udrea.
Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată pe motiv că ar fi primit mită pentru a atribui contracte preferenţiale firmei SIVECO. Ana Maria Pătru a fost acuzată de trei acţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare de bani.