Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă că Prefectura Capitalei se ține de cuvânt. Mai exact Marcel Pavel, care a intonat, marți, Imnul național cu alt text, și FRF vor fi amendați în parte cu câte 5.000 de lei.
“La competiții festive, în variantă prescurtată, din imn se cântă doar 4 strofe, 1, 2, 4 și 11, adică ultima strofă. În cazul în care imnul nu se cântă așa după cum prevede legea, acest lucru constituie contravenție, spune hotărârea de Guvern. Mai exact, spune că intonarea Imnului național cu alt text și o altă partitură decât cele stabilite prin lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 și 5.000 de lei”, a declarat Atănăsoaei.
Prefectul susține că atât timp cât în țară nu se respectă valorile naționale, atunci nici în străinătate, la campionate sportive internaționale sportivii nu vor fi respectați, Atănăsoaei referindu-se la incidentul neplăcut care a avut loc la Campionatele Europene din Anglia, atunci când la premierea echipei feminine de spadă imnul a fost încurcat cu imnul comunist “Tricolorul”.
“Dacă noi în țară nu respectăm valorile noastre naționale cum putem fi respectați la campionate sportive internaționale. Drapelul, imnul și stema sun simboluri ale statului român”, a spus Mihai Atănăsoaei.