Ministerul Sănătăţii a explicat, marți, cum se formează anticorpii și cum funcționează ei în prevenirea formelor grave de boală. „Anticorpii anti-COVID-19 sunt prezenţi în organism la 6 şi chiar 8 luni de la infectare, iar cantitatea acestora a scăzut moderat pe parcursul acestor luni”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului. Acesta mai precizează că deocamdată nu se știe ce cantitate de anticorpi e necesară pentru a proteja o persoană.
„Anticorpii sunt proteine produse de celule ale sistemului imun – limfocite B (sau celule B). Aceștia circulă prin sânge, dar se găsesc și la nivelul mucoaselor, recunosc substanțe străine corpului – numite antigeni (componente ale virusurilor sau bacteriilor) și le neutralizează. Anticorpii sunt structuri specializate, astfel încât fiecare anticorp se va lega specific de un anumit antigen”, se precizeză într-o postare a Ministerului Sănătății.
Ministerul explică apoi cum funcționează anticorpii în prevenirea formelor grave de boală: „După ce corpul uman intră în contact cu un antigen, sistemul imun îl va recunoaște și va sintetiza anticorpi împotriva acestuia. Astfel, atunci când organismul intră în contact cu aceeași structură străină, anticorpii deja sintetizați o vor recunoaște și o vor elimina, prevenind astfel infecția sau formele severe de boală”.
În același mesaj sunt detaliate modalitățile în care organismul uman poate dobândi anticorpii: prin infectarea directă și trecerea prin boală sau prin vaccinare:
„Contactul dintre organismul uman și un antigen poate să apară prin infectarea directă cu un virus sau o bacterie, situație în care organismul va trece prin boală și apoi va sintetiza anticorpii necesari combaterii acesteia în viitor.
În același timp, organismul uman poate sintetiza anticorpii necesari prin expunerea controlată la anumite componente ale unui agent patogen sau la o formă inactivată a acestuia, prin vaccinare. În esență, corpul este învățat să recunoască anumiți antigeni și să se protejeze față de acestea. Astfel, o persoană vaccinată va sintetiza anticorpii necesari combaterii unei boli fără a trece prin aceasta și fără a fi expusă riscurilor sau complicațiilor acesteia”.
Ministerul Săntăății precizează, însă, că e nevoie de câteva zile pentru ca anticorpii să fie produși și de câteva săptămâni până când aceștia pot atinge un prag critic peste care să confere protecție. „În această perioadă, organismul este încă vulnerabil”, atrage atenția Ministerul.
Și anumite medicamente sau plasma convalescentă conțin anticorpi ce pot ajuta un bolnav să se vindece.
Ministerul Sănătății a explicat apoi cum funcționează vaccinurile anticoronavirus.
„În cazul infecției cu virusul SARS-CoV-2, organismul poate produce anticorpi specifici îndreptați împotriva anumitor structuri ale virusului. Din acest punct de vedere, proteina Spike este prima cu care organismul intră în contact, dar și una dintre cele mai importante ținte ale anticorpilor.
În cazul vaccinurilor anti-COVID-19, acestea „învață” organismul să recunoască proteina Spike a virusului și să producă anticorpi împotriva acesteia, astfel încât, în momentul în care o persoană vaccinată va intra în contact cu virusul, anticorpii deja sintetizați să poată să neutralizeze virusul, dacă sunt într-o cantitate suficientă”.
Datele de până acum arată că persoanele care au avut COVID-19, dar au fost asimptomatice sau au avut simptome ușoare, au o cantitate mai mică de anticorpi decât cele care au făcut forme grave de COVID-19. Anticorpii apar într-un număr suficient de mare după 1-3 săptămâni.
Tot datele de până acum arată că anticorpii anti-COVID-19 sunt prezenți în organism la 6 și chiar 8 luni de la infectare, iar cantitatea lor scade moderat pe parcursul acestor luni.
Ministerul Sănătății precizează că, deocamdată, nu se știe ce cantitate de anticorpi e necesară pentru a proteja o persoană și nu se cunosc date clare cu privire la capacitatea anticorpilor obținuți atât prin boală, cât și prin vaccinare de a neutraliza alte tulpini ale virusului.