Ministerul Sănătății, recomandări pentru populație în contextul Codului roșu de caniculă

Ministerul Sănătății, recomandări pentru populație în contextul Codului roșu de caniculă
Image by congerdesign from Pixabay

Ministerul Sănătății a emis, joi, mai multe recomandări pentru populație în contextul Codului roșu de caniculă care a fost anunțat de Administrația Națională de Meteorologie pentru acest weekend.

Recomandările făcute de Ministerul Sănătății

    • Reduceți deplasările la cele esențiale
    • Nu vă deplasați între orele 11-17
    • Consumați între 2-4 litri de lichide pe zi
    • Nu consumați alcool
    • Dacă faceți tratamente pentru afecțiuni cronice, luați-vă medicamentele în mod regulat, cu multă apă
    • Nu scoateți afară copiii sub 3 ani decât înainte de ora 9 dimineața și după ora 20
    • Evitați mâncărurile grele și mesele copioase
    • Folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie

ANM nu exclude posibilitatea de a prelungi Codul roșu de caniculă și săptămâna viitoare

Directoarea generală a ANM, Elena Mateescu, a vorbit despre starea vremii, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și nu a exclus o eventuală prelugire a Codului roșu.

„Valul de căldură va fi persistent și intens și la începutul săptămânii viitoare. De abia de la mijlocul acesteia, miercuri, este posibilă o diminuare ușoară în jumătatea nordică a țării, în timp ce în sud vorbim în continuare de val de căldură persistent. Până atunci, într-adevăr, sâmbătă și duminică, Codul roșu și portocaliu este o situație fără precedent, pentru că este pentru prima dată când emitem un Cod roșu de caniculă, val de căldură persistent, pe o suprafață atât de mare, atât de extinsă, și Cod portocaliu. Practic, acoperă toată țara, pentru că mai ales sâmbătă-duminică 37-41 de grade, iar în aria județelor de Cod portocaliu vorbim de temperaturi între 35 și 40 de grade, pe litoral 32-35 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`