Ministrul Bogdan Aurescu și-a lansat o carte în prezența lui Adrian Năstase

Ministrul Bogdan Aurescu și-a lansat o carte în prezența lui Adrian Năstase

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și-a lansat miercuri, la Casa Memorială „N. Titulescu”, volumul „Romania and the International Court of Justice”, sub egida editurii Hamangiu, în prezența a numeroși participanți din mediul diplomatic și academic.

Printre invitații care au prezentat lucrarea se numără și fostul ministru de Externe Adrian Năstase, în prezent eliberat condiționat din închisoare.

„Cartea pe care domnul profesor Bogdan Aurescu a coordonat-o este o pledoarie pentru soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale şi este şi o argumentaţie pentru ceea ce înseamnă felul în care din punct de vedere diplomatic pot fi găsite soluţii, chiar atunci când negocierile bilaterale ar duce cu mare dificultate la o formulă acceptabilă care să fie ratificată în parlamentele respective. Sunt foarte multe elemente interesante prezentate în mod sintetic. Cartea este o consemnare, un proces verbal al unei reuniuni care, la rândul ei, reprezintă o sinteză a ceea ce a însemnat momentul 2009 pentru şcoala de drept internaţional din România, dar şi pentru interesele româneşti’, a declarat preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, Adrian Năstase, în prezentarea volumului, potrivit obiectiv.info.

Bogdan Aurescu a subliniat, la rândul său, că volumul a dorit să aducă proba cea mai bună a faptului că soluţionarea diferendelor pe care paşnică, prin mijloace jurisdicţionale, cum este CIJ, cum este recursul la un tribunal arbitral, rezolvă diferendele dintre state.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:04 - Consiliul JAI discută joi despre data de eliminare a controalelor la frontieră pentru România și Bulgaria, anunță MAI. Cătălin Predoiu va participa la eveniment
17:02 - Un italian a rămas fără 33.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum l-a păcălit
17:01 - Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atacul cibernetic asupra Electrica a aparţinut grupării Lynx Ransomware
16:59 - Cunoscut epidemiolog din România, despre Boala X: „Rata de mortalitate este 7,6%. La COVID era de 1%”. Care sunt cele mai frecvente simptome
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)