Peste 70.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de Rusalii, cea mai solicitată staţiune fiind Mamaia, a anunțat Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).
Corina Martin, secretar general FPIOR, a mai susținut că în cele mai cunoscute staţiuni montane şi în Delta Dunării gradul de ocupare este de 100%. „Tichetele de vacanţă – cel mai bun instrument de promovare a României turistice, în absenţa oricărei campanii de promovare din partea Ministerului public”, a mai spus aceasta.
„Destinaţiile montane, Destinaţiile balneare, Destinaţiile de turism rural, Delta Dunării, Litoralul românesc – în topul preferinţelor turiştilor! Cele mai solicitate sunt locaţiile de 3 şi 4 stele care oferă facilităţi şi servicii suplimentare pentru confortul turiştilor – indiferent de preţ.
Un număr foarte mare de locaţii de 4 stele şi-au epuizat complet locurile de cazare cu multe săptămâni înainte, iar în cele mai cunoscute staţiuni montane şi în Delta Dunării gradul de ocupare este de 100%. Peste 70.000 de turişti aşteptaţi pe Litoral în vacanţa de Rusalii! Continuă ritmul foarte bun de rezervări şi pentru această perioadă, dar şi pentru întreaga vară”, a declarat Corina Martin, secretar general FPIOR, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Pe Litoral, cea mai solicitată staţiune este Mamaia, unde tarifele pornesc de la 135 lei/cameră/noapte în hoteluri de 3 stele (tarif fără mic dejun), până la 220 lei/camera în hoteluri de 4 stele, cu mic dejun inclus şi până la 500 lei/noapte/cameră pentru cazare în regim All Inclusive. Pe al doilea loc se clasează Eforie, unde tarifele pornesc de la 99 lei/camera/noapte în locaţii de 3 stele şi ajung la 500 lei/camera/noapte în regim All Inclusive.