Mercurul din termometre a coborât, luni dimineață, la Miercurea Ciuc, la minus 15 grade Celsius, cea mai scăzută valoarea termică înregistrată în țară în iarna care a debutat calendaristic la 1 decembrie.
Potrivit meteorologilor, aceasta este cea mai rece dimineață din țară în iarna care a debutat calendaristic luni, fiind incluse și zonele foarte înalte, nelocuite, la peste 2.000 de metri altitudine.
„Pe masivele înalte s-a format un strat de aer mai cald, în vreme ce în zonele joase avem un stat de aer rece la nivelul solului, până la altitudini de aproximativ o mie de metri. Vorbim despre un fenomen de inversiune termică, iar valoarea minimă de la Miercurea Ciuc este clar cea mai scăzută din țară în această dimineață, fie că vorbim de zonele locuite, fie de cele nelocuite, la altitudini foarte mari”, a explicat pentru Mediafax meteorologul Eugen Mitea, de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu.
Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc, iar maxima absolută, de 16,8 grade Celsius,1989 în aceeași localitate.