MIRII în ZEGHE. NUNTĂ CA-N POVEȘTI la penitenciarul din Iaşi: Nu îți va veni să crezi cine au fost NAȘII și CAVALERII DE ONOARE (VIDEO)

MIRII în ZEGHE. NUNTĂ CA-N POVEȘTI la penitenciarul din Iaşi: Nu îți va veni să crezi cine au fost NAȘII și CAVALERII DE ONOARE (VIDEO)
Foto: 7est.ro

Eveniment mai puţin obişnuit la penitenciarul din Iaşi. Directorul închisorii a fost naşu' mare la o nuntă care a avut loc chiar în puşcăria pe care o conduce. Iar cavaleri de onoare au fost doi mascaţi, informează B1 TV.

Nuntă la penitenciarul din Iaşi: Directorul închisorii a fost naş, iar cavaleri de onoare au fost doi mascaţi

#DIRECT_ONE_9macvh#

”Penitenciarul se îngrijește și organizează aceste căsătorii în condiții de sgiuranță, dar și cu participarea directorului care nu este chiar naș, ci este reprezentantul acelei instituții. Nu este chiar naș. Participă pentru că reprezintă instituția”, a declarat Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

Masa a fost dată chiar în popota cadrelor, iar dansul mirilor a avut loc pe acoperişul închisorii.

”Se întâmplă multe în sistemul penitenciar. Nu este chiar așa o raritate. În fiecare penitenciar se întamplă 15-20 de astfel de evenimente anual. Nu e chiar așa special. E special pentru opinia publică fiindcă nu e foarte cunoscut, dar pentru cineva care lucrează în sistemul penitenciar este un lucru aproape banal”, a mai spus Dumitrașcu.

O altă diferenţă este faptul că la masa mirilor nu se dă cadou, iar luna de miere durează numai 48 de ore. În acest timp noii soţi pot petrece în camera intimă a penitenciarului.

Tags: