MJ a anunțat propunerile pentru șefia Parchetului General și DNA / Dogioiu, despre Voineag: Ar fi fost la conducerea efectivă a secției din PG când s-a deschis dosarul penal al plagiatului lui Ciucă, dosar care a blocat celelalte anchete

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Ministerul Justiției îi propune pe Alex Florin Florența pentru funcția de procuror general la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv pe Marius Ionuț Voineag pentru poziția de procuror-șef al DNA, a anunțat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, marți, precizând totodată că propunerea pentru șefia DIICOT „va fi anunțată în perioada următoare, după finalizarea analizei candidaturilor”.

Potrivit procedurii, propunerile formulate de Ministerul Justiției sunt înaintate către Consiliul Superior al Magistraturii, care emite un aviz consultativ. Dacă acesta este negativ, ministerul reia interviul cu candidatul în cauză, pe temele indicate de secția de procurori din cadrul CSM. După interviu, instituția condusă de Cătălin Predoiu poate să își susțină sau nu propunerea. Propunerea finală va fi trimisă către președintele Klaus Iohannis, care are decizia finală, potrivit G4Media.ro.

Cine este Marius Ionuț Voineag, propunerea Ministerului Justiției pentru șefia DNA

Marius Voineag, propunerea MJ pentru șefia DNA, a fost contracandidatul procurorului-șef în exercițiu, Crin Bologa, și este adjunct al Secției pentru urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General și fost șef al Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare din cadrul DIICOT.

Marius Voineag paraseste sediul Ministerului Justitiei, unde a sustinut interviul in fata unei comisii conduse de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, marti, 21 februarie 2023. Inquam Photos / Ilona Andrei

Ca procuror de caz, el a instrumentat, printre altele, unul dintre dosarele lui Sorin Ovidiu Vântu și ale sindicalistului Liviu Luca, dosarul Ultrapro Computers și dosarul manipulării pieței de capital privindu-l pe fostul șef al SIF Banat Dragoș Bîlteanu.

Marius Voineag paraseste sediul Ministerului Justitiei, unde a sustinut interviul in fata unei comisii conduse de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, marti, 21 februarie 2023. Inquam Photos / Ilona Andrei

Într-o intervenție pe B1 TV, pe 23 februarie, jurnalista Ioana Ene Dogioiu ar fi fost „la conducerea efectivă a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General” în momentul în care a fost deschis dosarul penal „al plagiatului” lui Nicolae Ciucă, „dosarul care a blocat toate celelalte anchete”.

„Din informațiile mele, care s-ar putea să fie corecte sau nu, de aceea am cerut precizări de la Parchetul General, în momentul în care s-a deschis acel minunat dosar penal al plagiatului domnului Ciucă, dosarul care a blocat toate celelalte anchete că au luat toate documentele (…), ceilați n-au mai avut niciun original pe care să lucreze, și stau la Parchet și se cercetează, în momentul deschiderii acelui dosar informațiile mele spun că la conducerea efectivă a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General, unde a fost deschis acest dosar, se afla domnul «Mache» Voineag”, declara jurnalista.

Mai mult, ea îl acuza pe candidatul la șefia DNA că „s-a afirmat în repetate rânduri câștigător”.

„Mie mi-e plin telefonul și nu exagerez când spun că mi-e plin telefonul de mesaje din sistem, de oameni care îmi confirmă – îmi spun și după aia îmi confirmă – faptul că domnul Voineag s-a afirmat în repetate rânduri câștigător și că deja s-a apucat să își facă echipa pentru DNA”, mai spunea Ioana Ene Dogioiu, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Cine este Alexandru Florin Florența, propunerea pentru Parchetul General

Alexandru Florin Florența, propus de MJ pentru Parchetul General, este procuror DIICOT și a fost contracandidatul actualei șefe de la PG, Gabriela Scutea, criticând fățiș activitatea lui Scutea în interviul pentru funcție.

Procurorul Alex Florenta paraseste sediul ministerului Justitiei din Bucuresti dupa ce a sustinut interviul pentru functia de procuror general, luni 20 februarie 2023. Inquam Photos / George Calin

„Când am vorbit de pasivitate (…) m-am referit la faptul că, în momentul de faţă, Ministerul Public nu-şi mai asumă niciun rol activ în ce înseamnă demararea unor anchete penale şi în identificarea, mai ales, a domeniilor prioritare, dincolo de nişte declaraţii de bune intenţii pe care ni le asumăm câteodată în câte un proiect de bilanţ sau alt document similar. Tot ce ţine de componenta de cunoaştere a fenomenului infracţional este în momentul de faţă şi a fost de-a lungul timpului externalizată total.

Considerăm de fiecare dată că orice altă instituţie trebuie să se ocupe de acest fenomen, dar nu şi noi. În al doilea rând, avem o externalizare totală a ceea ce înseamnă capacitatea şi voinţa de demarare a unor anchete penale şi făceam referire la ceea ce înseamnă intenţia redusă la nivelul Ministerului Public, în momentul de faţă, de existenţa unor sesizări din oficiu”, declara Florența.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)