Monica Macovei: Ponta minte. Are listele electorale, dar nu vrea să le dea CCR

Monica Macovei: Ponta minte. Are listele electorale, dar nu vrea să le dea CCR

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că premierul Victor Ponta „minte” în privinţa listelor electorale, deoarece le are, dar nu vrea să le dea Curţii Constituţionale.

„Ponta minte în continuare când spune că nu are listele electorale permanente pe baza cărora s-a desfăşurat referendumul. Le are, dar nu vrea să le dea Curţii Constituţionale”, susţine Macovei, potrivit Mediafax.

Politicianul precizează că MAI pune la dispoziţia primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, şi copii de pe acestea, în trei exemplare.

„Ministerul Internelor şi Administraţiei are aceste liste, pe care le-a trimis Biroului Electoral Central şi primăriilor. MAI este în Guvern, în subordinea lui Ponta, deci Ponta are aceste liste şi nu vrea să le trimită Curţii”, adaugă Monica Macovei.

Victor Ponta a susținut în repetate rânduri că listele respective nu se află în posesia Guvernului ci a Biroului Electoral Central.

Ultima oră
00:00 - Primele concluzii după tragedia din București: Nu au fost asigurate în totalitate acele sprijiniri de maluri pentru a nu se genera acest eveniment
23:58 - Cum s-au dat de gol mai mulți români veniți din Luton, care au prezentat certificate COVID false. Raed Arafat: Acest lucru e extrem de grav, înseamnă că ești dispus să răspândești boala, că nu te interesează nimic
23:25 - Alexandru Rafila, despre testarea obligatorie, pe banii lor, a medicilor care refuză vaccinarea: Îi va enerva. Cum să-i pedepsești? Tu ai nevoie de ei pentru valul 4 al pandemiei și vii să-i ameninți? (VIDEO)
23:11 - Raed Arafat, primele declarații după tragedia de la Biblioteca Națională: Aceste accidente denotă că nu s-a asigurat zona foarte bine
22:48 - Alexandru Rafila: N-avem încă 5 milioane de persoane vaccinate cu ambele doze, dar am văzut un clip postat de premier. Eu știu că atunci când ai un eșec, nu faci un videoclip ca să sărbătorești (VIDEO)
22:38 - Cutremur în Vrancea. Seismul produs luni seara este cel de-al 11-lea înregistrat în România, în ultimele două zile
22:22 - Cipru introduce măsuri mult mai stricte pentru prevenirea COVID-19. Ce acte trebuie să aibă turiștii la intrarea în țară și în spațiile publice
22:12 - Virgil Guran (PNL): Sper că nu se dau bani la rectificare contra voturi. Vedem atunci… / Avem colegi cărora li s-au scos niște dosare / Serviciile au intervenit prin partide. Asta nu trebuie să se mai întâmple (VIDEO)
21:35 - Virgil Popescu, ministrul Energiei: OMV nu poate vinde acțiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român
21:30 - Violeta Alexandru: Rectificarea bugetară nu trebuie să pară ca și când ar fi o vânătoare de vrăjitoare, ca și cum așteptăm la cotitură un pretext contra unor miniștri