Monica Melencu acceptă până la urmă recoltarea de ADN. Anterior, mama Luizei acuzase anchetatorii că vor să planteze probe

Monica Melencu acceptă până la urmă recoltarea de ADN. Anterior, mama Luizei acuzase anchetatorii că vor să planteze probe

Monica Melencu, mama Luizei, a anunțat, sâmbătă, că a decis să accepte în cele din urmă recoltarea de noi probe biologice pentru continuarea anchetei în cazul dispariţiei fiicei sale, potrivit Agerpres.

„După îndelungi discuţii, am hotărât să fiu de acord cu recoltarea de probe în condiţiile următoare: să fie de faţă domnul avocat Tonel Pop la recoltare, să fiu dusă cu maşina la Bucureşti pentru recoltare de către organele de anchetă pentru că nu am posibilităţi materiale, mai ales că m-au amendat cu 5.000 lei.

În concluzie, nu avem cum să ne luptăm cu sistemul şi trebuie să cedăm la acest moment. Foarte greu s-a lăsat convins tatăl meu. Domnul avocat ne-a spus că Parchetul are o hotărâre judecătorească şi nu putem să ne împotrivim acestei hotărâri, pe care totuşi o atacăm pe cale extraordinară”, a declarat Monica Melencu.

B1TV relata că, în Caracal, se iscase un scandal uriaș pe această temă. Jandarmii au descins în curtea familiei Melencu pentru a o aduce cu forţa pe mama Luizei la DIICOT, după ce aceasta a refuzat să îi fie prelevate probe biologice. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`