Motivele hilare invocate de gălăţenii care au circulat noaptea fără declarația pe propria răspundere: „Mă trage ceva către afară”

Motivele hilare invocate de gălăţenii care au circulat noaptea fără declarația pe propria răspundere: „Mă trage ceva către afară”
Foto: Inquam Photos / George Călin

De când au intrat în vigoare noile măsuri și restricții menite să limiteze răspândirea coronavirusului, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au făcut mai multe controale pe timpul nopților, pentru a se asigura că oamenii respectă dispozițiile și, în intervalul 23.00 – 05.00, ies din locuințe numai din motive întemeiate, prevăzute într-o declarație pe propria răspundere. Unii dintre cei verificați, însă, au fost prinși pe picior greșit și au invocat tot felul de scuze. În Galați, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean au făcut un mic ”inventar” al motivelor hilare.

Galați: Scuze invocate de cei care au încălcat restricțiile privind circulația pe timp de noapte

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi au strâns o adevărată colecţie cu motive hilare invocate de persoanele prinse pe străzi după ora 23.00, fără declarația de propria răspundere.

De la intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie pe timpul nopții au fost aplicate 11 avertismente scrise şi o amendă în valoare de 250 de lei, informează Adevărul.

O parte din motivele hilare invocate de persoanele care au încălcat restricția:

  • „Merg la bancomat să fac plăţi şi să scot bani”
  • „Mi s-a făcut aşa poftă de un trabuc, încât nu am putut să mai stau în casă. Merg la peco să îmi cumpăr unul”
  • „Merg la un prieten ca să vorbim ceva secret”
  • „Am ieşit afară să văd dacă vă faceţi treaba”
  • „M-a rugat o amică să îi cumpăr ceva de la o consignaţie, din zona unde locuiesc”
  • „Eu ies în fiecare seară să admir cerul, aşa că am ieşit şi acum”
  • „Mă trage ceva către afară, de nu ştiu cum să vă explic”

Din 9 noiembrie, la nivel național au intrat în vigoare noi măsuri și restricții anticoronavirus. Astfel, masca de protecție este obligatorie în toate spațiile publice, iar circulația pe timpul nopții e restricționată, asta însemnând că persoanele care ies din casă în intervalul 23.00 – 05.00 trebuie să aibă asupra lor o declarație pe propria răspundere care să precizeze motivul întemeiat al deplasării. Magazinele se închid după ora 21.00, dar rămân deschise farmaciile și benzinăriile. Salariații trebuie să muncească de acasă ori prin telemuncă și, acolo unde nu se poate, angajatorii trebuie să decaleze programul de lucru. Toate școlile sunt în scenariul roșu, deci predarea se face exclusiv online.

Orașul Galați a intrat în scenariul roșu din cauza evoluției epidemiei de coronavirus

Duminică, Instituția Prefectului din județul Galați a anunțat că a fost adoptată o hotărâre de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care prevede că, din 16 noiembrie, în municipiul de reședință și în comuna Nicorești este interzisă activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau concerte, respectiv a restaurantelor și cafenelelor în spații închise.

De la debutul epidemiei, în județul Galați au fost depistate pozitiv cu coronavirus un număr de 7.971 de persoane, din care 111 numai în ultimele 24 de ore, arată cea mai recentă informare a Grupului de Comunicare Strategică.

La nivel național, bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns la 365.212 de îmbolnăviri și 9.075 de decese. În ultima zi, 4.931 de oameni au fost depistați pozitiv, iar 149 de bolnavi au murit. 1.187 de pacienți COVID-19 sunt în stare gravă, la secțiile de Terapie Intensivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`