Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat, marți, în cadrul unei dezbateri vizând măsurile de reformă în sistemul sanitar, că, începând de anu viitor, medicul va fi obligat să informeze pacientul despre medicamentele pe care le poate lua în funcție de diagnosticul stabilit.
„Noi vom introduce o normă începând cu contractul-cadru pe anul 2014, şi o spun poate în premieră pentru dumneavoastră astăzi, dar va fi în curând publică această informaţie: în acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o întâlnire regională pe tema proiectelor de acte normative lansate de minister în dezbatere publică.
Ministrul a explicat că, potrivit legii actuale, dacă un pacient merge la o farmacie care are contract cu CAS şi nu are medicamentul prescris de medic, în 24 de ore are obligaţia să-l aducă, citează Mediafax.
„Dacă nu, la reclamaţia dumneavoastră, Casa poate sancţiona acea farmacie. Deci cadru există, însă ceea ce se întâmplă sunt deficienţe de funcţionare”, a spus Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a fost prezent, marţi, la Craiova, la o întâlnire cu reprezentanţii sistemului sanitar din judeţele Olteniei, în cadrul unei dezbateri regionale, temele discutate vizând punerea în aplicare a unor proiecte din cadrul Programului de Guvernare şi măsurile de reformă care urmează să fie adoptate.