Încă 11.477 de cazuri COVID și 119 decese. Printre victime, un băiețel de 9 luni, fără comorbidități / Numărul pacienților ATI, în scădere

Încă 11.477 de cazuri  COVID și 119 decese. Printre victime, un băiețel de 9 luni, fără comorbidități / Numărul pacienților ATI, în scădere
Foto simbol: Hepta.ro / DPA Images / Frank Molter

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat cel mai recent bilanț al crizei COVID în România. 2.697.566 de persoane infectate de la debutul pandemiei, din care 2.380.151 s-au vindecat și 62.958 au murit.

Cele mai multe noi cazuri COVID, în București – peste 3.600

Dintre cele 11.477 de cazuri din ultima zi, cele mai multe au fost raportate în Cluj (817) și București (3657). Gradul de pozitivare este de 18,42%. Alte 916 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Rata de infectare la nivel național a scăzut a 13,07, cea mai mare incidență fiind în București (29,23), iar cea mai mică în Suceava (2,62). De altfel, Suceava e singurul județ în scenariul galben, restul fiind în scneariul roșu.

Acum sunt internați în spitale 8.397 de pacienți COVID, cu 518 mai puțin decât în ziua anterioară. La ATI sunt 1.030 de bolnavi, din care 900 nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 466 sunt minori, din care 7 sunt la ATI.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.356.204 teste RT-PCR și 8.469.565 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.479 teste RT-PCR (13.081 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.398 la cerere) și 40.807 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 150.568 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.194 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 78.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 11 persoane”, a mai trasmis GCS.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.886 de apeluri la 112 și 250 la linia TelVerde 0800 800 358. Polițiștii și jandarmii au aplicat 671 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 119.350 lei.

Bebeluș de 9 luni, printre victimele COVID

Încă 119 decese, din care nouă anterioare, au fost raportate în ultima zi. Printre victime se numără și un băiețel de 9 luni din județul Suceava, fără comorbidități, și un tânăr de 25 de ani din județul Olt, nevaccinat, care prezenta comorbidități.

Victimele sunt 62 bărbați și 57 femei, pacienți internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

„Dintre cele 119 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 0-9 de ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 50 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

115 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în informarea oficială.

Din totalul de 119 pacienți decedați, 98 au fost nevaccinați. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.