O destinație turistică aleasă des de români introduce o nouă taxă / Măsura se va aplica începând cu 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților

O destinație turistică aleasă des de români introduce o nouă taxă / Măsura se va aplica începând cu 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților
Foto: Pixabay

Unii români au ales destul de des plajele și stațiunile din Bali, însă de miercuri, 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, vor trebui să plătească o taxă de 150.000 de rupii, adică aproximativ 44,72 de lei, atunci când vor să mai viziteze Bali, scrie BBC.

Autoritățile indoneziene susțin că introducerea acestei taxe are ca scop protejarea mediului și culturii insulei, având în vedere că Bali este aleasă pentru plajele frumoase și curate. Anul trecut, în perioada ianuarie-noiembrie, aproape 4,8 milioane de turiști au vizitat Bali.

Taxă pentru protejarea mediului și culturii, în Bali

Noua taxă a fost anunțată încă de anul trecut, însă obligativitatea plății acesteia va intra în vigoare de miercuri, de Ziua Îndrăgostiților, și se va aplica turiștilor care vin din străinătate sau alte părți ale țării. Scutiți de taxă vor fi turiștii indonezieni interni.

Înainte de pandemie, turismul a contribuit cu 60% la PIB-ul anual al insulei.

În noiembrie 2023, cei mai mulți turiști străini din Bali au fost din Australia, cu peste 100.000 de oameni care au sosit pe insula din Oceanul Indian. Australia este urmată de India, China și Singapore.

Bali nu este singura destinație de pe lista românilor care introduce o taxă pentru turiști. Veneția a început să vândă bilete de intrare de cinci euro, taxă care va fi obligatorie pentru turiștii care vizitează o singură zi Palatul Dogilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`