O nouă taxă în România din 2016: 80 lei/tonă la groapa de gunoi

O nouă taxă în România din 2016: 80 lei/tonă la groapa de gunoi

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat marți că, din ianuarie 2016, România va avea o taxă pe deșeuri la groapa de gunoi în valoare de 80 de lei pe fiecare tonă.

Mai mult de atât, această taxă va crește la 120 lei/tonă din 2017.

„Avem Hotărârea de Guvern prin care se va aplica o taxă la groapa de gunoi de 80 RON/tonă de la 1 ianuarie 2016. De asemenea, din 2017 taxa va crește la 120 RON/tonă. La ora actuală, România nu are taxă de deșeuri la groapa de gunoi, ci doar un tarif de 15 euro/tonă perceput de către administratorii fiecărei gropi de gunoi”, a declarat Grațiela Gavrilescu, citată de Agerpres.

Noua taxă va fi aplicată în paralel cu tariful de 15 euro încasat de administratorii gropilor de gunoi.

Potrivit ministrului, banii obținuți vor merge către Fondul de Mediu.

„Ungaria aplică o taxă de 34 euro/tonă la groapa de gunoi. La noi vom vorbi despre 20 de euro de la 1 ianuarie 2016 și despre aproximativ 25 euro/tonă din 2017”, a spus oficialul.