O săptămână a trecut de când a izbucnit scandalul în care personaj central este Cornel Ciocoiu, pensionarul de lux angajat la Ministerul de Interne. Milioane de români și-au arătat revolta față de această situație. Numai pe B1.ro și pe contul de Facebook al B1.ro au venit zeci de mii de mesaje de nemulțumire, iar știrile despre chestor au ajuns la peste două milioane de oameni.
Revolta românilor, însă, pare că nu-l impresionează deloc pe Ciocoiu, care-și vede liniștit și de pensia uriașă și de salariul consistent. Nici nu i-ar fi foarte greu să sfideze românii care se zbat pentru un salariu minim și trăiesc la limita sărăciei, când premierul Mihai Tudose refuză să-l demită. Mai mult, Ministrul de Interne Carmen Dan îl apără și susține că este un profesionist.
![]()
După cum a relatat B1.ro, chestorul Cornel Ciocoiu este unul dintre descurcăreții care au profitat de carențele legislative, astfel că a ieșit la pensie, apoi s-a reangajat în Ministerul de Interne. Acum, el beneficiază de un salariu de cel puțin 10.000 de lei și de o pensie de circa 13.000 de lei. Astfel, cu tot cu celelalte venituri, el va obține trei miliarde de lei vechi pe an. (Detalii AICI) Și, de parcă nu ar fi destul, acesta a primit și o primă de vacanță în valoare de 2.456 de lei. (Detalii AICI)
Cu atât mai revoltătoare sunt sumele câștigate de chestorul Ciocoiu, cu cât acesta nu a făcut nimic notabil pentru țară, în vreme ce veteranii de război, cei care și-au riscat viețile pentru România, primesc de la stat pensii mult mai mici. Este și cazul lui Ion Dobran (98 de ani), care a participat la 340 de misiuni în al Doilea Război Mondial, a doborât 18 avioane inamice şi a fost doborât, la rândul său, de trei ori. Dobran nici nu poate visa să obțină vreodată veniturile lui Ciocoiu și susține revoltat că pensiile fabuloase date militarilor de carton reprezintă ”o răsplată pentru că unii i-au susţinut pe alţii în trecut”. Și nu este singurul caz. (Detalii AICI)
Și Nicolae Mustea, singurul salvamontist ieșit la pensie din România, a salvat numeroase vieți și a devenit erou pentru mulți. Se pare că nu a fost suficient pentru statul român, care, în vreme ce lui Ciocoiu îi dă pensie de 13.000 de lei, lui Mustea îi oferă doar 1.400 de lei. (Detalii AICI)
Toate aceste informații i-au revoltat pe oameni, dar nu i-a deranjat câțuși de puțin pe superiorii lui Ciocoiu. Mai mult, Ministrul de Interne Carmen Dan a susținut că ea a fost cea care a propus să revină pe post, chiar dacă ieșise la pensie, pentru că este un om profesionist. (Detalii AICI)