Octavian Grecu, zis “Butoane”, și Nicole Saikaly, vor fi eliberați din arest

Octavian Grecu, zis “Butoane”, și Nicole Saikaly, vor fi eliberați din arest
Foto: cotidianul.ro

Octavian Grecu, zis “Butoane”, Nicole Saikaly, cunoscut pentru că a fost iubitul Ginei Pistol, împreună cu alte șapte persoane, vor fi eliberați din arest și cercetați în libertate.

Pe de altă parte, Sorin Găzdac, ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Nicușor Drăgan, director general adjunct al ANAF, Dan Stroe, director de achiziții în cadrul ANAF, și alți opt învinuiți în dosarul de evaziune fiscală vor rămâne în arestul poliției, relatează Mediafax.

Cei 39 au fost arestați pe 26 iulie, în urma unei decizii a Tribunalului București.

Potrivit procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, între 2010 și 2012, gruparea infracțională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro annual, prin crearea unui circuit evazionist complex. Astfel, procurorii au stabilit că Octavian Grecu zis Butoane era un persoanj important pe filiera tranzacţiilor ilegale cu zahăr.

Tags:
Ultima oră
10:25 - Dacia și-a suspendat activitatea în uzina de la Mioveni. Motivul pentru care angajații au fost trimiși acasă
10:10 - Octavian Berceanu: 70-80% din deșeurile abandonate în Sectorul 1 provin din renovări de apartamente și birotică. Avem o iresponsabilitate pronunțată în rândul cetățenilor. Trebuie să disciplinăm populația (VIDEO)
10:02 - Tanczos Barna, o nouă măsură care îi vizează pe șoferi. În ce condiții ar putea fi confiscate mașinile parcate
09:49 - Alin Stoica: Deșeurile din Sectorul 1 sunt colectate / Dacă abandonăm gunoaiele pe stradă și apoi ne plângem că e murdar nu e o atitudine civică. Sper să vedem curând amenzi exemplare (VIDEO)
09:42 - Spărgătorii de semințe, puși de polițiști să măture cojile. Ce amenzi au primit
09:30 - Centrul Info Trafic, avertisment pentru șoferi: Traficul, restricționat pe A1 București – Pitești și pe A1 Deva – Nădlac
09:15 - Andrei Baciu: Am putea avea peste 1.500 de infectări cu coronavirus pe zi la vârful valului 4, care poate veni la sfârșitul lunii septembrie
09:09 - Detaliul care vă arată că sunteți afectați de caniculă. Specialiștii trag un semnal de alarmă: Se poate ajunge chiar și la deces
09:04 - Ce a făcut campionul european Robert Glință în finala de 100 m spate, de la Jocurile Olimpice
08:44 - Noile măsuri de relaxare propuse de CNSU de la 1 august. Vizate, evenimentele artistice și culturale, evenimentele private, mitingurile și competițiile sportive, funcționarea barurilor și a cluburilor