Un oficial al Comisiei Europene a precizat, referindu-se la decizia Camerei Deputaţilor de a nu-i ridica imunitatea lui Laszlo Borbely, că Executivul de la Bruxelles nu comentează cazuri individuale, dar a subliniat că va monitoriza îndeaproape evoluţiile.
”Politica noastră este de a nu comenta cazuri individuale, dar, desigur, vom monitoriza îndeaproape evoluţiile”, a declarat, pentru Mediafax, un oficial al CE.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely.
Comisia juridică a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea Procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely.
Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că redeschiderea dosarului său privind începerea urmăririi penale, printr-un simplu denunţ, reprezintă „un abuz clar” din partea unor procurori.