OFICIAL: Municipiul Timișoara și alte patru localități din zona periurbană intră în carantină

OFICIAL: Municipiul Timișoara și alte patru localități din zona periurbană intră în carantină
Foto: pixabay.com

Municipiul Timișoara și patru localități din apropiere vor intra în carantină pentru două săptămâni. Decizia a fost luată în ședința de sâmbătă a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, informează opiniatimisoarei.ro.

Carantină în Timișoara și patru localități din apropierea municipiului

Alături de Timișoara vor fi plasate în carantină și localitățile Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița.

”După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că,

începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timișoara, Comunei Moșnița Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc și Comunei Dumbrăvița din Județul Timiș – pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată, sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un anunț făcut de reprezentanții Prefecturii Timiș.

Carantinarea Timișoarei și a localităților din zona periurbană vine în contextul în care în Timișoara, rata incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 7,49 la mia de locuitori, în timp ce la nivelul întregului județ, rata de infectare este de 5,48 la mie, potrivit celei mai recente raportări a Grupului de Comnunicare Strategică.

Hotărârea a fost luată cu 30 de voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” și 4 abțineri. Primarul Dominic Fritz a fost unul dintre cei care au votat pentru intrarea în carantină a Timișoarei. Asta în condițiile în care, în ultimele zile, a existat un schimb de replici între acesta și președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, pe tema carantinării orașului și a localităților din apropiere.

Ce restricții se vor aplica în perioada de carantină

Astfel, în perioada de carantină, este interzisă”intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere”, circulația sau staționarea în spațiile publice sunt interzise, cu excepția unor motive bine justificate pe baza declaraţiei pe propria răspundere, a legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

În zona carantinată este interzisă circulaţia în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Totodată, potrivit deciziei CJSU, ”se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop”.

În același timp, va fi limitat numărul de persoane care pot intra în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică. În ceea ce privește centrele comerciale sau parcurile, va fi limitat accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

”Începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food)”, se mai arată în decizia autorităților din Timiș.

Alte interdicții care se vor aplica în perioada de carantină:

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;

2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;

6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;

7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;

8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.

”Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021”, se mai arată în decizia CJSU.

Municipiul Timișoara și alte patru localități din zona periurbană intră în carantină

Urmăriți B1TV.ro și pe
`