Pasageră Ryanair, despăgubită cu mii de euro după ce a suferit arsuri grave într-un avion: „A fost absolut șocant”

Pasageră Ryanair, despăgubită cu mii de euro după ce a suferit arsuri grave într-un avion: „A fost absolut șocant”
Sursa foto simbol: Pixabay

O pasageră Ryanair a obținut despăgubiri de aproximativ 5.000 de euro după ce a suferit arsuri severe în timpul unui zbor, în urma unui incident aparent banal. Femeia a fost opărită cu cafea fierbinte, servită fără capac de protecție, iar reacția echipajului de cabină și lipsa materialelor adecvate de prim ajutor au agravat situația. Cazul a fost soluționat printr-o înțelegere extrajudiciară, înainte de a ajunge în fața instanței.

Incidentul a avut loc în timpul unui zbor spre Mallorca

Evenimentul s-a produs pe un zbor Ryanair din Bournemouth către Mallorca, unde Denise Elliott, o asistentă medicală în vârstă de 63 de ani, călătorea împreună cu mai mulți prieteni. Potrivit relatărilor sale, femeia a primit o cafea fierbinte fără capac de protecție, fiind informată de un membru al echipajului că aeronava nu mai dispunea de astfel de capace, scrie Click.

Denise a așezat ceașca pe măsuța rabatabilă din fața scaunului, însă aceasta a alunecat, iar lichidul fierbinte s-a vărsat peste picioarele ei, provocând arsuri severe.

„Aveam nevoie de ceva absorbant, îmbibat în apă rece”

Având experiență medicală, femeia a încercat să își acorde singură primul ajutor.

„Mi-am pus rochia peste picioare ca să ajute, dar aveam nevoie de ceva absorbant, îmbibat în apă rece, pentru a reduce temperatura arsurilor”, a declarat ea, citată de itv.com.

Denise susține că a cerut sprijin echipajului de cabină, însă reacția acestora a fost una care a lăsat-o fără cuvinte.

„Le-am cerut un prosop sau ceva asemănător, dar mi s-a spus că nu aveau nimic de acest fel la bord, așa că a trebuit să îmi acord singură primul ajutor. Când au adus ceva, mi-au adus mai întâi șervețele de hârtie uscate și am rămas fără cuvinte”, a povestit femeia.

Șervețele cu alcool și lipsa materialelor medicale

Situația nu s-a îmbunătățit nici ulterior, potrivit pasagerei: „După aceea s-au întors cu niște șervețele umede, dar s-a dovedit că erau șervețele pentru suprafețe, care, desigur, conțin alcool.”

Abia mai târziu, un membru al echipajului a adus un gel pentru arsuri, însă nici acesta nu a putut fi păstrat pentru o a doua aplicare.

„În cele din urmă, cineva a venit cu un flacon de gel pentru arsuri. Am cerut să îl păstrăm pentru o a doua aplicare, dar stewardul a spus că nu este posibil și că trebuie să revină în trusa de prim ajutor. A fost absolut șocant”, a mai spus aceasta.

Despăgubiri de mii de euro, obținute înainte de proces

După zbor, Denise Elliott a decis să acționeze compania Ryanair în baza Convenției de la Montreal, care reglementează transportul aerian internațional. Deși compania aeriană a negat inițial orice responsabilitate, cu puțin timp înainte de proces a acceptat o înțelegere extrajudiciară în valoare de 4.350 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 5.000 de euro.

„Nu am vrut să fac scandal, dar ceea ce m-a enervat cu adevărat a fost lipsa de urgență din partea Ryanair. Nu a fost niciodată vorba despre bani, dar nu m-au ascultat și au continuat să îmi respingă întrebările, asta m-a făcut să merg mai departe cu acțiunea”, a explicat femeia.

Avocata sa, Tracy Stansfield, de la Hudgell Solicitors, a transmis un mesaj ferm companiilor aeriene: „Este întotdeauna intimidant să te confrunți cu un gigant precum Ryanair, dar marile corporații ale lumii sunt la fel de responsabile pentru acțiunile lor ca oricare dintre noi.”

Aceasta a cerut ca problemele de siguranță și lipsa materialelor medicale de la bord să fie remediate de urgență, pentru a preveni incidente similare în viitor.