UPDATE 12.30: Un ospătar al restaurantului care a ajuns în fața anchetatorilor a declarat că pe barca implicată în accident avea loc o petrecere.
Milionarul de pe Snagov spune că a băut după accident, dar patronul restaurantului Dolce Vita, Gabi Oprea, dezminte informația și spune că nu au existat pahare cu băuturi pe mese.
„Când am ajuns cu fetele la mal, în zona în care ne aflam noi, nu exista niciun gram de lichid, nu mai zic de alcool, pentru că e zonă închisă și acolo nu facem servicii, mai ales la ora respectivă. După ce am ajuns la mal s-a cerut apă, suc, cafea, nu știu ce a făcut el apoi”, spune bărbatul.
În ceea ce privește barca, acesta susține că se află pe fundul lacului și nu o poate scoate până nu vin scafandrii și autoritățile pentru că trebuie ca reprezentanții legali să fie de față – „trebuie să o scot cu ei de față, să o duc la mal, să o punem pe ceva de transportat, să o ducem la ei în curte”.
Oprea precizează că nu a vorbit cu autorul accidentului, „n-am vorbit înainte, ce să vorbesc după?” și subliniază că „poți să ai orice barcă, să mergi pe orice lac, dar contează cum mergi, dacă respecți anumite regulamente, mai ales la 12 noapte”.
Patronul localului spune că nu știe cât va dura ancheta, dar precizează că „acest tip de barcă nu e prevăzută pentru a fi semnalizată, lanterna pe care au avut-o ei, de pus pe cap, a fost pentru protecție, pentru ca oamenii să poată coborî din barcă, să vadă pe unde calcă. Și lumina dânșilor, pe o parte roșie, pe una verde, nu poți să vezi nimic cu un bec la 12 noaptea”.
Totodată, patronul ține să spună că nu a fost cercetat, ci doar a mers să transcrie declarația inițială, pe foaia albă, pe un formular tipizat.
Despre bărbatul care a murit în urma accidentului, Oprea spune că „nu lucra la mine, era un om al casei la vila soacrei mele de opt ani. Nu e angajatul meu, copiii rămâneau cu el când plecam de acasă”.