PDL propune acordarea unui tichet lunar de 200 de lei pentru elevii de la "after school"

PDL propune acordarea unui tichet lunar de 200 de lei pentru elevii de la "after school"
Foto: copilistet.ro

PDL va depune o iniţiativă legislativă care prevede acordarea lunar a unui tichet de 200 de lei pentru elevii din clasele pregătitoare şi I-IV care vor să urmeze programul „Şcoală după şcoală”.

Deputatul PDL Raluca Turcan a precizat, la o conferinţă de presă, că această iniţiativă va oferi o soluţie pentru familiile care nu au cu cine să-şi lase copiii după şcoală, previne abandonul şcolar, relatează Mediafax.

„PDL propune funcţionarea acestui program prin acordarea unui tichet în valoare de 200 de lei, lunar, astfel încât părinţii şi copiii să aibă şansa funcţionării unui program educaţional şi după şcoală”, a spus Turcan, care a adăugat că valoarea acestui tichet ar acoperi integral sau parţial costurile şcolii sau ale organizaţiei nonguvernamentale care se vor ocupa de copii după programul şcolar.

Turcan a precizat că acest tichet ar urma să fie acordat, după opţiunea părinţilor, copiilor din clasele pregătitoare şi I-IV din învăţământul de stat şi privat, iar şcolile vor gestiona acordarea acestui tichet numai pentru programul „şcoală după şcoală”.

Roberta Anastase a precizat că acordarea acestui tichet nu reprezintă un efort financiar substanţial şi că banii se pot lua din bugetul Ministerului Educaţiei.