Eveniment
Polițiștii au efectuat, duminică dimineaţă, 18 percheziţii în judeţele Ilfov şi Teleorman în căutarea a 17 persoane suspecte pentru furt din locuințe.
Este vorba despre o grupare specializată în furturi din locuințe care au sustras în perioada octombrie-decembrie din 12 apartamente mai multe bunuri.
Aceștia sunt acuzați pentru furt de bani, bijuterii și aparatură electrocasnică, prejudiciul fiind de aproximativ 100.000 de euro.
Aceștia pătrundeau în locuințe după o monitorizare prealabilă prin forțarea ușilor și a geamurilor din termopan. Bijuteriile furate erau valorificate printr-o unitate de amanet din București, au spus polițiștii.
Suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 și 15 ani.