O cisternă cu 27 tone de benzină s-a răsturnat, joi dimineață, într-o curbă de pe DN 24B, în județul Vaslui, opt autospeciale de pompieri fiind trimise în zonă. Potrivit ISU Vaslui, există pericolul producerii unei explozii, relatează Mediafax.
Cisterna plină cu benzină s-a răsturnat pe rigola de pe marginea drumului, după ce şoferul, un bărbat de 31 de ani cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, pe un sector de drum din afara localităţii Creţeşti.
Opt autospeciale de pompieri au ajuns la fața locului, în condițiile în care există pericolul declanşării unui incendiu care ar putea provoca o explozie, întrucât benzina se scurge din cisternă în rigola de pe marginea şoselei.
”Evident că pericolul producerii unui incendiu există atât timp cât carburantul curge din cisterna răsturnată. Tocmai de aceea ne aflăm în zonă cu forţe mărite, precum şi cu utilajele necesare, pentru a repune pe roţi autotrenul, astfel încât să înlăturăm pericolul”, a declarat șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, Neculai Olaru.
Pe sectorul de drum respectiv au fost impuse restricții de circulație.
În acest sens, maşinile cu masa sub 7,5 tone sunt deviate pe un drum comunal din Creţeşti, în timp ce TIR-urile circulă pe un singur fir.