Peștera Nașterii Domnului din Betleem, ușor avariată de un incendiu declanșat accidental

Peștera Nașterii Domnului din Betleem, ușor avariată de un incendiu declanșat accidental

Peștera Nașterii Domnului din Betleem a fost ușor avariată de un incendiu declanşat accidental marţi dimineaţa, a anunţat guvernatorul Betleemului, citat de AFP.

Stofa cu care sunt căptuşiţi pereţii din peştera unde, potrivit tradiţiei creştine, s-a născut Iisus Hristos, a luat foc de la o lampă cu ulei, în jurul orei 01:30 (04:30 ora României), a precizat Abdel-Fatah Hamayel.

Incendiul a izbucnit la câteva ore după plecarea Papei Francisc din Ţara Sfântă. În timpul pelerinajului său de trei zile, Suveranul Pontif s-a rugat în peşteră, unul dintre locurile cele mai sacre ale creştinismului.

„Este un accident care s-a produs în momentul în care o lampă cu ulei a căzut. Focul s-a aprins şi s-a stins singur”, a explicat guvernatorul, calificând incidentul drept minor.

Înainte de a părăsi Ierusalimul, un incendiu de origine criminală s-a declanşat într-una dintre principalele biserici catolice din Ierusalim, pe Muntele Sion. O anchetă este în desfăşurare.

Tags: