Gabriel Titiana, pilotul elicopterului care s-a prăbușit lângă Sibiu la sfârșitul lunii noiembrie, a murit, luni, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
El fusese supus la mai multe intervenţi chirurgicale după tragedia aviatică, iar starea lui de sănătate era destul de gravă.
Potrivit medicilor, în urma primei intervenției chirurgicale, fusese înlăturată aproape 30% din zona cu arsură de gradul III.
Gabriel Titiana a suferit în accidentul aviatic un traumatism facial, aarsuri în special în zona toracică şi abdominală.
După ce a fost adus la Spitalul de Arşi, a fost operat pentru fractură de piramidă nazală, i-au fost toaletate leziunile provocate de arsură şi a fost realizată o incizie de decompresiune.
Elicopterul militar al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii s-a prăbuşit pe 21 noiembrie, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu.
În urma accidentului, opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori fiind preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi la un spital din Târgu Mureş, iar apoi, la Spitalul de Arşi din Capitală.